Dissensus sau sensul protestului

La ora la care scriu acest text, aproximativ o mie de oameni protestează paşnic în centrul Bucureştiului. Se îndreaptă spre Guvern. Sînt nemulţumiţi din mai multe motive: protestează împotriva exploatărilor de la Roşia Montană şi de la Pungeşti, dar majoritatea sînt nemulţumiţi că parlamentarii şi-au votat, prin intermediul schimbărilor la Codul Penal, dreptul de a se aşeza deasupra cetăţenilor obişnuiţi, de a se poziţiona deasupra legii. La 1.000 de oameni ieşiti în stradă, autorităţile au mobilizat 500 de jandarmi. Nu înţeleg de ce o mulţime de oameni care demonstrează paşnic este considerată atît de periculoasă. Poliţia intervine în spaţiul public nu pentru a asigura siguranţa, ci pentru a opri demonstraţiile şi actele de protest. Acelaşi raţionament de acum 24 de ani este actual în continuare în mintea unei minorităţi care se ocupă strict de distribuirea puterii. Dreptul la liberă asociere, dreptul de a demonstra şi de a opune rezistenţă este în continuare privit cu suspiciune de cei care deţin puterea. Strada, spun unii, este locul prin care trebuie să circuli, nu să circule idei. Strada, cred politicienii de azi, nu trebuie să fie un loc de gîndire şi de manifestare a spiritului critic. Adevărata politică, cea care nu există încă la noi, nu ar trebui să fie un simplu exerciţiu al puterii. Ea constă într-un mod de acţiune care are ca obiectiv transformarea spaţiului public, transformarea grupurilor care opun rezistenţă într-un „subiect“ colectiv esenţial în reconfigurarea unei comunităţi: di-sensul (dissensus, termenul îi aparţine lui Jacques Rancière) în dauna unui consens comod, preferat de unii politicieni. Esenţa acţiunii politice este, în acest moment, mult mai bine înţeleasă de cei care au ieşit în stradă decît de cei care stau la Cotroceni, la Guvern sau în fotoliile comode din Parlament. Ea are ca obiectiv ceea ce numim dissensus. Nu confruntarea unor interese de afaceri (ceea ce înţeleg să facă cei care deţin şi au deţinut puterea după 1989), ci manifestarea unui fenomen ce nu trebuia să fie vizibil, un sens care trebuia eludat. Autentica demonstraţie politică face vizibil ceea ce puterea vrea să fie invizibil, este poziţionarea unei lumi în interiorul şi împotriva unei alte lumi – o luare de poziţie împotriva unei clase politice care înţelege actul de guvernare ca o ocazie de îmbogăţire. Cei care au ieşit în stradă au înţeles foarte bine această idee. Au înţeles că faptul de a fi ales într-un for de conducere nu îţi permite distribuirea necondiţionată a puterii.

Mani­festările – înţelese ca rezistenţă în spaţiul public – reprezintă acţiuni politice autentice, pentru că ele sînt o confruntare între moduri diferite de a concepe societatea. Di-sensul este întotdeauna preferabil consensului. O mulţime care demonstrează întrupează un subiect politic, un mecanism de subiectivare şi de punere în discuţie a modului în care ideile sînt aplicate în spaţiul public. Înţeles ca manifestare publică, di-sensul este esenţa acţiunii politice. Dissensus este ceea ce face vizibile diferenţele dintr-o societate. Consensul, pe care mulţi dintre politicienii de azi ni-l sugerează, constă în anularea di-sensului, în anularea subiectului politic, în reducerea unei mulţimi de manifestanţi la suma părţilor corpului social şi în reducerea Agorei la relaţia dintre interesele şi aspiraţiile unor indivizi. Consensul, atît de preferat şi de comod pentru „politicienii“ români, constă în reducerea politicii la acţiunea poliţiei şi a jandarmilor. Consensul este sfîrşitul politicii. Di-sensul este acţiunea politică cea mai înaltă. Protestul este o formă de creaţie în interiorul spaţiului public, un act cultural fundamental pentru orice conştiinţă liberă. La 24 de ani de la Revoluţia din 1989, mi-ar plăcea ca intelectualii instalaţi în postura de elite şi personalităţi culturale să se alăture protestelor de stradă şi să înţeleagă importanţa acţiunilor recente. Aş vrea ca ei să înţeleagă că spiritul critic nu este o simplă unealtă utilă în jocurile de putere din lumea culturală, ci o modalitate de a pune în discuţie diferite idei privind  modul de organizare socială – sensul oricărei comunităţi autentice.
(publicat în Observator cultural)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s