„De mutră nu poți scăpa decît într-o altă mutră“

 

 În Nepotul lui Dracula există pasaje la care, dacă nu te prăpădești de rîs, trebuie să îți pui serios întrebarea dacă nu cumva ai murit sau te-ai robotizat de-a binelea, fiind­că romanul lui Alexandru Mușina este o explozie de episoade și situații comice care ating zona absurdului și generează un umor molipsitor. Păstrînd diferențele, volumul poate fi considerat nici mai mult, nici mai puțin decît un Ferdydurke românesc, cu rădăcini în scrisul lui Hrabal și în romanele lui David Lodge.

Comparația cu Gombrowicz nu mi se pare exagerată, deși contextul și subiectul cărții lui Alexandru Mușina sînt diferite. Ceea ce mi se pare că reușește scriitorul să sintetizeze foarte bine este o atitudine gombrowicziană vizibilă nu numai în raportarea la lumea universitară, ci și la excesele teoretice ale culturii contemporane. Povestea nepotului lui Dracula, asistentul universitar Florin Angelescu Dragolea (profesorul FAD), semiotician în plină afirmare, cel care ține „cursul despre semioza uitării şi amintirii la Marcel Proust“, este și o parodie acidă a tipurilor omului societății de consum contemporane. Alexandru Mușina scrie împotriva unui om postmodern care crede că pentru orice nevoie, lipsă, dorință, defect, nefericire există un produs potrivit, un stil de viață adecvat și o filozofie livrate dacă se poate prin intermediul cărților de self-help.

Legenda lui Dracula este responsabilă pentru cel mai răspîndit clișeu românesc și pentru cele mai aberante excese consumiste. Nu trebuie decît să te gîndești cît succes au cărțile cu vampiri de tip Twilight și la marea de filme și de seriale proaste pe care acestea le generează pentru a identifica una dintre temele romanului Nepotul lui Dracula – prostia contemporană sub toate formele ei și răspîndirea acesteia prin toate canalele de comunicare posibile. În acest sens, critica autorului este necruțătoare. Nu numai consumismul sub toate formele sale este vizat, deși exponentele de bază, studentele Lulu și Bubu (extraordinar de verosimile prin felul în care vorbesc), sintetizează foarte bine atitudinea omului devotat sfintei scripturi a mall-ului, eterna victimă a ultimei mode, căutînd frenetic the next best thing, ci întregul angrenaj al societății postmoderne, globalizate, hipertehnologizate și mereu on-line este vizat.

Nepotul lui Dracula este o cronică de moravuri a lumii universitare și culturale. Lulu și Bubu nu sînt doar victimele consumismului, ci și ale propriilor profesori. Fifi (Florin Angelescu Dragolea) este exponentul perfect al universitarului (și criticului literar) în stare să stoarcă orice urmă de viață din literatură. Ne-am întîlnit cu toții, într-o formă sau alta, cu profesorul FAD, fie la catedră, fie în persoana unor critici literari. Este omul pentru care cultura nu poate însemna decît contabilitate sofisticată, compartimentalizare, joc de putere, construire de ierarhii autentice sau nu, eternă domnie a semnelor destinate să închidă viața în scheme complicate, dar moarte. Este criticul literar care se simte nevoit să radă o carte transgresivă, căreia nu îi poate găsi un sertar în care să o arunce, tipul de cronicar literar care nu e dispus să accepte și să cerceteze ce anume propune fiecare carte, care nu înțelege aproape nimic din literatură și care repetă în fiecare cronică același jargon critic perimat. Ridicolul profesorului FAD și al altor personaje din galeria de caractere universitare sintetizează o atitudine față de literatură și față de cultură. Este acea atitudine, atît de gombrowicziană, care ia în răspăr Literatura și Cultura scrise cu majuscule, care rezistă mumificării țațelor și „sferto-mamelor“ culturale, care vrea să distrugă falsele ierarhii pentru a pune în locul lor forme de rezistență autentice.

E de ajuns să citești un fragment din cursul lui Florin Angelescu Dragolea pentru a te convinge asupra raportării autorului la tipul de intelectual pe care acesta îl întruchipează: „Denotativ, strict semantic, «Swan» înseamnă, în engleză, «lebădă», mai exact «lebădoi», ceea ce ne face să ne gîndim, mitosimbolic, la una dintre întrupările, avatarul lui Zeus. Să fie Swann, în franceză cu dublu «n» final din motive ortografic-fonetice, o întruchipare a lui Zeus, divinitate păgînă şi înlocuitor al tatălui iudeo-creştin al lui Marcel, mereu absent? Răspunsul este: da. […] Vom avan­sa, aşadar, spunînd că markerului mito-semiotic Zeus i se asociază, automat, mitemul Leda. Deci, Leda şi lebăda sau, ca să fim semantic exacţi, şi lebădoiul. Dar cine e Leda? Albertine, Gilberte, Odette? Poate Marcel, pe care Swann îl atrage în arcanele unei dimensiuni interzise, ascunse a Erosului? Cum demonstra Brigitte Neuschenk Hmelnitzky, în procesul alchimic al amintirii şi în a­ceas­tă l’oeuvre au noir care e scriitura, sexul în sine, diferenţele sexuale, semnele exterioare ale acestora sînt nesemnificative. Semnificativă e doar relaţia, conexiunea semiotică. Sexul înseamnă conexiune, semioza înseamnă conexiune, scriitura înseamnă conexiune. Dar şi conotaţie. Doar viaţa obişnuită, nesemiotizată e denotație“. Alexandru Mușina exagerează deliberat în acest fragment, îngroașă contururile pentru a exhiba urîțenia și ridicolul caracterului. Cu toții am întîlnit în facultate profesori de acest fel, care nu fac decît să reducă literatura la simulacre culturale și la excese teoretice. Se­miotica este numai una dintre disciplinele universitare exasperate de himera unei „theory of everything“ care a găsit adepți devotați în specimene umane ridicole precum cel reprezentat de profesorul FAD, cu alte cuvinte de vampirii culturali care sug orice energie vitală din literatură și artă. La fel ca Scrisorile unui fazan, romanul scris de poetul Alexandru Mușina este un antidot al simțului critic, pastișei și parodiei împotriva maladiilor și complexelor lumii universitare românești, un gest curajos într-o lume în care mulți intelectuali irosesc multă cerneală pentru a ne convinge că trăim în cea mai bună dintre lumile (culturale) posibile.

Nu vreau să fur bucuria cititorului, divulgînd informații importante despre intriga romanului, despre situațiile care devin din ce în ce mai comice pe măsură ce se apropie de zona absurdului sau despre destinul măreț hărăzit nepotului lui Dracula. Imprevizibilul este un ingredient esențial care garantează plăcerea lecturii în acest caz.

Alexandru Mușina ilustrează admirabil un gest de sănătate intelectuală: trebuie să fii necruțător cu realitatea din jurul tău atunci cînd aceasta s-a ticăloșit și rinocerizat. Autorul romanului Nepotul lui Dracula este mai presus de orice un om care rîde și, asemenea bunului Witold, un scriitor provocator care știe că „de mutră nu poți scăpa decît într-o altă mutră“.

Alexandru Mușina
Nepotul lui Dracula
Editura Aula, 2012, 426 p.

Publicat în Observator cultural nr.657

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s